ACS MICIA este organizație non -guvernamentală care își propune promovarea sportului prin diverse activități specifice.

Dezvoltăm evenimente în mai multe domenii iar tiparul este în general cel al sportului pentru toți. Copii si adulți, participanți și initiați prin evenimentele clubului, se regăsesc ulterior în evenimente cu nivel sporit de importanță.

Suntem motivați de promovarea localității și a regiunii unde trăim, astfel că organizăm începând cu anul 2013, anual, două competiții de ciclism cu participare internațională, șosea: „Turul Municipiului Deva” respectiv MTB: „Trofeul Comitatului Hunedoara”. În organizarea clubului s-au desfășurat „Campionatele Naționale de Șosea 2016-Castrum Deva”. În același an palmaresul clubului a fost îmbogățit prin 5 titluri de campion national la amatori, șosea și XCM, câte un loc 2 și 3 la șosea. Anul 2017 a fost cel al pătrunderii între organizatorii de competiții internaționale prin „Campionatele Balcanice de Ciclism Șosea, pentru Cadeți și Juniori 2017”, am promovat o nouă competiție „Coroana Cetății” XCO, iar competiția de XCM a devenit „Trofeul Comitatului Hunedoara-Cupa României XCM 2017”.

În anul 2018 am organizat la Deva „Turul Municipiului Deva-Cupa Nationala de Ciclism Șosea 2018” , „Trofeul Comitatului Hunedoara-Cupa Nationala XCM 2018” și „Coroana Cetății” XCO.

In anul 2019 vom organiza la Deva „Turul Municipiului Deva-Cupa Nationala de Ciclism Șosea 2019”, „Trofeul Comitatului Hunedoara” XCM și „Coroana Cetății” XCO. Concomitent se vor desfasura campionatele Judetene de Ciclism, Sosea si MTB. Deasemenea vom organiza “Cupa Judetului Hunedoara de Ciclism Sosea-Copii 2019”

Mulțumim aici partenerilor, sponsorilor, colaboratorilor, voluntarilor

Președintele Clubului Sportiv „Făerag” este Ioan Omota.

Tel: 0722 928 538,
E-mail : ioanomota@yahoo.com